
Bine ai venit în universul nostru digital al inspirației și informației!
În secțiunea noastră de blog, te invităm să descoperi articole captivante și informații utile despre diverse aspecte ale vieții sănătoase și echilibrate. Explorează articolele noastre și inspiră-te pentru a face pas cu pas alegeri mai bune!
Rapid și Savuros pentru zile pline
Descarcă GRATUIT ghidul de rețete rapide
Toamna aduce o mulțime de alimente sănătoase, dar nu toți copiii le acceptă ușor. Fie că e vorba de dovleac, conopidă, varză sau sfeclă, copiii pot fi mofturoși când vine vorba de aceste alimente de sezon. Ca părinte, poate fi o provocare să găsești modalități eficiente de a introduce aceste legume sănătoase în dieta celor mici, dar nu e imposibil!
Iată 5 soluții simple care te ajută să integrezi alimentele de toamnă în mesele zilnice, fără lupte la masă.
1. Transformă-le în piureuri și supe-cremă
Una dintre cele mai căutate soluții de către părinți este să folosească alimente pe care copiii nu le preferă în supe-cremă sau piureuri. Legumele de toamnă, precum dovleacul și conopida, se pot combina ușor cu alte ingrediente, rezultând preparate cremoase și delicioase, pe care cei mici le vor adora.
Supele sunt o modalitate ideală de a integra mai multe legume sănătoase și de a îmbunătăți aportul de vitamine fără ca cel mic să refuze.
2. Folosește-le în deserturi sănătoase
Un alt truc pentru a introduce alimentele de toamnă este să le transformi în deserturi sănătoase sau gustări dulci și pline de vitamine. De exemplu, dovleacul poate fi folosit pentru a crea brioșe sănătoase sau fursecuri (vezi rețeta de mai jos), iar din morcovi poți face cel mai simplu carrot cake.
Când cauți rețete sănătoase pentru copii, deserturile cu dovleac și morcov pot fi o variantă atractivă și foarte hrănitoare.
3. Ascunde legumele în preparatele preferate
Dacă cel mic refuză legumele în forma lor naturală, încearcă să le ascunzi în preparatele preferate, cum ar fi pastele, pizza sau chiftele. Poți adăuga spanac, dovleac sau chiar sfeclă în sosurile de paste sau să le amesteci în aluatul pentru pizza. Astfel, asiguri copiilor o alimentație diversificată, fără să realizeze că mănâncă legume pe care le evită de obicei.
Acesta este unul dintre cele mai populare trucuri pentru părinți care încearcă să includă mai multe alimente sănătoase în dieta zilnică a copiilor.
4. Servește-le într-un mod distractiv
Copiii sunt foarte atrași de cum arată mâncarea. Folosește forme de tăiat pentru a transforma legumele de toamnă în stele, inimi sau alte forme amuzante. Cu puțină creativitate, poți face din masa de prânz o adevărată aventură pentru cei mici.
Ideile atractive de prezentare pentru legume sănătoase pot transforma un copil mofturos în unul deschis la a încerca noi alimente.
5. Implică-i în procesul de gătit
Părinții care își implică copiii în pregătirea mesei observă adesea că cei mici sunt mai dispuși să guste ceea ce au ajutat să prepare. Lasă-i să te ajute la curățat, tăiat sau aranjat legumele de toamnă. Când copiii văd cum mâncarea prinde formă, devin mai curioși să o încerce.
Acest truc simplu îi poate face pe copii să accepte mai ușor legumele și alte alimente sănătoase de sezon.
Dovleacul nu este doar bogat în fibre, vitamina A și antioxidanți, dar este și incredibil de versatil în bucătărie. De la supe cremoase la deserturi delicioase, dovleacul poate fi transformat cu ușurință într-o gustare sănătoasă, perfectă pentru copii. Dacă micuții tăi nu sunt mari fani ai legumelor de toamnă, această rețetă simplă de fursecuri dulci cu dovleac va schimba cu siguranță percepția lor. Haide să vedem cum o poți pregăti în doar câțiva pași!
Ingrediente:
Mod preparare:
- pisează bine dovleacul copt și banana;
- adaugă untul de arahide și omogenizează bine compoziția;
- adaugă fulgii de ovăz, scorțișoara, nucile sau merșoarele;
- compoziția e nevoie a fi moale, dar compactă, cât să-ți permită să formezi fursecurile;
- pune fursecurile pe folia de copt și coace-le la 170grade timp de 5-7 minute în cuptorul preîncălzit.
Integrarea Planului Rehabits Back to School
Dacă totuși găsești dificil să integrezi alimentele sănătoase în dieta copiilor, planul alimentar complet Rehabits Back to School vine în ajutorul tău! Acest plan este special conceput pentru a-i ajuta pe părinți să găsească rețete rapide și sănătoase, adaptate pentru copiii mofturoși. Planul nostru te ajută să creezi mese echilibrate și pline de nutrienți, fără bătăi de cap.
Alimentele de toamnă pot părea provocatoare la început, dar cu aceste trucuri simple, vei reuși să le introduci în alimentația copiilor fără prea mult efort. Dovleacul, sfecla sau conopida pot deveni alimente preferate dacă le integrezi corect și creativ în mese.
Dacă ai nevoie de sprijin și inspirație, explorează planul complet Rehabits Back to School și descoperă cât de ușor poți transforma mesele de zi cu zi în surse de sănătate și echilibru pentru întreaga familie.






